Populaţie: 1.000.000
Limba: Gbaya (Ngbaka), familia lingvistică Ubangi
Localizare: Republica Centrafricană, RP Congo, RD Congo, Camerun

Acest tip de cutit era folosit in lupta, dar si in cadrul ceremoniilor si dansurilor

Fotografia de mai jos a fost realizata la inceputul sec. XX intr-un sat Gbaya, ilustrand un dans cu cutite:

Monedele-bratara Manilla au fost introduse in Africa de Vest inca de la sfarsitul secolului XV de  catre portughezi, initial la schimb pentru aur, apoi pentru sclavi, devenind in scurt timp moneda de schimb a coastei,  folosita intens in tranzactii, pana la mijlocul secolului 20. Manila a fost prima moneda cu raspandire larga in Africa si un simbol al erei comertului cu sclavi.

Inainte de venirea portughezilor, cuprul si bronzul, aduse de comerciantii arabi peste Sahara, era valoros ca obiect de podoaba, dar si ca forma de tezaurizare si valoare de schimb. Portughezii au imitat forme de bratara deja existente in Africa (in special in Nigeria – Yoruba, Ibo, dar si cele venite din Africa de Nord prin Jenne-Jeno, actualul oras Djenne din Mali)

“Manilla” provine fie de la latinul “manus”(mana), fie de la portughezul (sg)monile/(pl)monilia, care desemna pe atunci o podoaba de pus la gat.

Numele a ramas, portughezii insa au pierdut teren, in fata olandezilor, francezilor si englezilor, ultimii acaparand pana la urma fabricarea si distributia manillelor.

Spre sfarsitul secolului 19 numarul manillelor in circulatie era foarte mare si valoarea lor scazuse mult. O data cu eradicarea comertului cu sclavi, manilele si-au pierdut importanta strategica, dar erau inca folosite ca etalon pentru anumite industrii (cum ar fi uleiul de palmier). Ele au devenit pana la urma moneda marunta, din ce in ce mai putin practica, la concurenta cu moneda oficiala coloniala.

In 1948, britanicii au initiat “operatiunea manilla”, prin care 32 de milioane de piese au fost recuperate, reconvertite in moneda coloniala ( West African pound) si reciclate. In 1 aprilie 1949 manila si-a pierdut puterea circulatorie.

Manilele sunt de multe marimi si tipuri, ilustrand lunga istorie si diversele ateliere unde au fost realizate. Pe langa manilele oficiale coloniale, atelierele locale au produs piese speciale, cu distributie foarte limitata.

Piesele ilustrate aici sunt manile de tipuri diferite:
– stanga: manila engleza de tip Birmingham
– dreapta: manila franceza “Popo”, produsa la Nantes

Referinte:

MANILLA: MONEY OF THE SLAVE TRADE, Scott Semans

Populatia Kissi numara in jur de 380.000 de indivizi, in special in Guinea dar si in Liberia si Sierra Leone.

Fierarii Kissi au fost primii care au realizat “moneda” lunga si subtire, un fir din fier rasucit, terminat cu un T la un capat si cu o forma latita, ca o lama de harlet, la celalalt capat. “Kissi penny” (sau Kilindi) a devenit de prin 1880 moneda intregii regiuni, fiind folosita in schimburile comerciale si ca forma de tezaurizare (in manunchiuri legate de cate 20). O vaca, la inceputul secolului XX, costa 100 de astfel de manunchiuri (deci 2000 de “monezi”).  Kilindi s-a raspandit repede pe o arie geografica larga, in zona de coasta a Guineei, in Liberia si in Sierra Leone.

Fiind foarte subtiri si fragile (realizate din fier pur extras din zona), monedele se puteau rupe usor, pierzandu-si astfel valoarea monetara. Aceasta valoare nu li se putea reda de catre fierar prin simpla lipire, ci necesita un ritual, prin care monedei i se reda sufletul care scapase in urma ruperii. De aceea monedele Kilindi au fost numite “bani cu suflet”.

Monedele Kissi au circulat mult timp in paralel cu moneda coloniala, abia in anii 1940 fiind interzisi in coloniile franceze si engleze si ramanand in uz ca moneda de schimb in Liberia pana in anii 1960. Kilindi se folosesc si acum in regiune, insa doar cu rol de plata simbolica (in jurul ritualurilor de initiere).

“Soko Mutu” (numele prin care tipul acesta de masca a devenit cunoscut) este o expresie Kiswahili care desemneaza cimpanzeul ( in traducere stricta, “om al padurii”), dar aceasta masca, a societatii So’o, nu e doar reprezentarea unei maimute, ci a unui “om-cimpanzeu”, “mwisi gwa so’o”, un obiect insuflat de aceasta entitate.

Masca So’o este dansata in special in cadrul ritualurilor funerare.

Referinte:

So’o Masks and Hemba Funerary Festival, Thomas D. Blakely and Pamela A. R. Blakely – articol in African Arts Vol. 21, No. 1 (Nov., 1987), pp. 30-37+84-86

Forma acestei piese e specifica sabiilor rituale Yoruba, purtate la ceremonii, dedicate de multe ori zeului (orisha) Ogun (Gu) – zeul fierului, focului si fierariei.

Apropiata ca forma de o maceta, cu o singura muchie taietoare, sabia e suficient de solida pentru a fi fost folosita si ca unealta, dar forma specifica (varful intors) si urmele gaurilor de care se agatau probabil ciucuri colorati (acum “plombati” cu  bronz, vizibili in a doua imagine) indica totusi o utilizare rituala.

Nume alternative: Rombi
Locatie: Provincia Orientale, districtul Tshopo
Populatie: ~20.000

Masca Lombi, tinuta de maner in dreptul fetei, in timpul dansului

Acest obiect voluminos (lungime totala circa 60 cm)  reprezinta o sapa, o unealta simbolica (nu e suficient de rezistenta ca sa poata fi folosita pentru altceva decat ca obiect de ritual sau parada). Motivele geometrice de pe coada de lemn indica o apartenenta la zona de cultura Kuba ( e posibil ca obiectul sa provina si de la Kete, Lele sau Ngedese, triburi cu stiluri apropiate).

Acest obiect e purtat in ceremonii de catre femeia cu cea mai mare autoritate in sat. E un obiect de prestigiu (“power object”)

Sapa, ca obiect ritual, simbolic, este folosit si de alte triburi africane. Pentru Koma din Camerun de exemplu, atunci cand barbatul isi ia o sotie, ii face cadou o sapa. Acest obiect nu va fi folosit la munca pamantului (realizata in special de femei), ci va fi pastrat intr-un loc special in coliba familiei, ca simbol al unirii cuplului.

Obiectul de fata este atent realizat, folosind o combinatie de materiale:
– lama sapei – realizata din fier,  pictat in rosu (ocru) si alb (kaolin), cu o foaie de bronz infasurata pe elementul central al lamei
– manerul – din lemn, cu o parte decorat in motive geometrice specifice Kuba, cateva verigi de scoici cauris si cateva verigi de margele alb-verzi, doua infasurari de sarma subtire de cupru, un manson din blana de animal si cateva protoberante din lemn in jurul acestui manson, cu urme de ruptura care par sa arate ca tocmai acolo mai era initial o prelungire.
– capul manerului, unde se imbina lama, realizat din lemn vopsit cu ocru, e o reprezentare antropomorfa, feminina (se observa sanii pe inelul de lemn), decorata cu elemente din bronz, probabil provenite de la un obiect de uz comun (ceainic ?)

Usile granarelor Dogon sunt decorate cu motive traditionale, legate de religia tribului.

Granare si usi de granar in situ

……….

Usa de granar din colectia proprie: in partea superioara se disting doua figuri Kanaga.

Bambara (Bamana)
Grup etnic: Mandé
Populaţie: 3.200.000
Limba: Bamana
Localizare: Mali, Burkina Faso, Guinea
Bamana formează etnia cea mai numeroasă din Mali.

Majoritatea populaţiei Bamana a trecut la Islamism, dar ritualurile tradiţionale sunt in continuare păstrate în ceremoniile legate de agricultură şi de iniţiere a tinerilor.

Viata socială şi religioasă a populaţiei Bamana era determinată de 6 societăţi de iniţiere (Jow), prin care bărbaţii trebuiau să treacă în succesiune. Ritualurile sunt acompaniate de măşti, majoritatea zoomorfice.

N’tomo este societatea Jow responsabilă cu educaţia şi iniţierea băieţilor.

Măştile N’tomo sunt folosite la ceremoniile societăţii şi în ritualurile de iniţiere.

Numărul de coarne denotă sexul măştii: mascul (3,6 coarne), femelă (4,8) sau androgin (2,5,7).

Forma specifică a gurii simbolizează îndemnul la tăcere adresat participanţilor la ritual, în particular în ritualurile de flagelare, în care băieţii trebuiau să îndure fără să se plângă.

Fotografii realizate in ianuarie 2009